Ploaia magica

In linistea zilei, melodiile soptite si monotone ale frunzisului sunau abstract, dar placut. Rascrucea se apropria si odata cu ea aparea primul om pe care il intalneam in ultima vreme. Drumul de tara, galben, batatorit…mi-a indicat ajungerea mea la rascruce batranul inca se apropria, asa ca am ridicat privirea catre indicator…dar semnele sterse de ploi nu imi spuneau nimic.

Ma intorc, si vad ca batranul ma priveste…uimit parca sa vada un strain prin locurile acelea. Se uita la mine, tuseste si imi raspunde cu o voce groasa:
– Tinere, daca mergi spre sat, spune-le ca te-a trimis mos Andrei si te vor primi cu omenie. Drum bun si ai grija la furtuna.

Am ridicat privirea mirat spre cer, soarele stralucea si abia am apucat sa ii multumesc, oarecum mirat pentru avertizare…dar batranul deja, dand din cap la multumirile mele.

Drumul curgea drept, protejat de copacii inalti care stateau demni de parca stiau ca ma conduc intr-un loc special. Ma uimea pavajul acela de pietre cubice…era diferit de lutul galben ce-l intalnisem pana la rascruce. Era placut sa pasesc prin locuri incarcate probabil de istorie..aproape ma lasasem prada visarii, fara sa realizez ca vantul se intetise, ca parca era mai rece si ca norii alungasera soarele.

– Aculta ploaia…o muzica atat de veche…asculta frunzele toamnei care cad…
Am tresarit, era ea..iar eu eram culcat la pamant. Imi soptea vorbele astea in timp ce lasa parul usor ciufulit sa-mi atinga obrazul.

Parfumul ei imi invada simturile, mana mea urca fara voia ei si cu degetele rasfirate porni sa se piarda prin firele ei satene. O simteam apropiindu-se de mine si imbratisandu-ma si nu stiam daca e un vis sau nu. I-am ridicat barbia si buzele mele i le-au atins pe-ale ei usor, ca o cadere lina a frunzelor toamna…primul sarut a fost urmat de al doilea, apoi de al treilea.

In cantecul sacadat al picaturilor de ploaie dirijate de vant i-am soptit imbratisand-o, ultimele cuvinte inainte de a ma lasa prada tacerii, te iubesc fetito, inchide ochii si asculta acum din nou ploaia.

Soarele rasare din nou si eu ma trezesc langa un copac infrunzit. Continui sa merg pe drumul cu pavaje cubice…iar tot ce se intamplase probabil a fost doar un vis, un vis venit o data cu ploaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *