O poveste cu olteni

Eu mi-s mândru că-s moldovean, ador Ardealul -deși e plin de unguri- și n-am nimic cu oltenii, deși am tot auzit diverse povești despre ei și inteligența lor. Am zis că-i lumea rea și scoate vorbe, așa cum se scoate și despre noi, moldovenii. Dar se făcea că eram pe la Râmnicu Vâlcea, la distanța destul de mare de Caracal, unde… știți voi. Poposisem chiar lângă mall-ul din oraș -care are o formă tare ciudată- ce genera un trafic impresionant de persoane care intrau, ieșeau sau se plimbau pe lângă el.

Pe mine nu m-a atras, în primă fază, și-am încercat să-l ocolesc, dar exact la intrare era un tip timid ce împărțea niște flyere, destul de mici și înguste, și n-am reușit fără să mă capăt cu vreo două. Credeam că vreo reclamă tâmpă și neinteresantă dar, de fapt, erau niște semne de carte ce vesteau un târg de cărți ce avea loc în mall-ul cu pricina, singurul lucru care m-a făcut sa-mi îndrept direcția către etajul întâi al acestuia.

Bun dar ca să ajung la subiect, în același timp când am primit eu semnele de carte, din partea opusă au trecut două domnișoare. Au primit și ele același lucru, dar spre deosebire de mine și încă 2-3 persoane cu care eram ce am exclam „hopa, târg de carte, hai să vedem!”, minunatele drăgălașe exclamă exaltate „ăăăă, târg de carteeee?” și aruncă în spate flyerele de parcă ardeau mai ceva ca asfaltul pe care călcau.

Eu acum cum să interpretez chestia asta? Și în Iași sunt destule personaje ce au fobie de cărți, dar n-am văzut niciuna dintre acestea să reacționeze cu atâta nesimțire…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *