Nu ne grăbim

Aşteptam să vină taxatoarea ( un alt fel de femeie controlor ), pentru a-mi cumpăra un bilet. Atât de încet se mişca încât m-am gândit că vine din viitor şi că o apasă ceva. Făcea un pas, după care îşi punea mâna pe sânul stâng. Şi am meditat un pic iar apoi mi-am dat seama de ce face ciudăţenia amintită.

Prietena asta, mergea cu sânii. Avea ceva telecomandă băgată prin ei, sau dădea la manivelă, zic eu. A durat atât de mult să ajungă la mine încât am crezut că o să sfârşesc acolo, cu banii ăia în mână. Şi nu orice bani. Era o bancnotă proaspătă, cu gust de valiză, de 50 RON. Am întins-o frumos şi am cerut un bilet, ca un călător responsabil.

Sfinte fără de lege! N-am văzut în viaţa mea o femeie mai urâtă ca asta. Cred că mi-a tremurat mâna…dar de fapt, ce spun eu aici? Tremuram cu toată fiinţa şi în cele din urma, am primit lovitura fatală: A deschis gura.
“Ce-mi dai mie bani dăştia mari? Crezi că am să-ţi dau rest?”

Pe lângă faptul că mi-a stricat toată ziua cu aşteptarea ei bolnăvicioasă iar apoi cu urâţenia, a mai şi ţipat la mine. Drept urmare, i-am zis că e urâtă şi am făcut-o cu atât de multă ură încât mi-a răspuns că ştie şi mi-am primit restul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *