Nu ma jenez?

Nu ma jenez niciodata sa lovesc in cel cazut si nu-i menajez deloc pe cei ce sufera. Durerea lor imi provoaca scarba, si ori de cate ori cineva are neispirata idee sa-mi planga pe umar, ma feresc de lacrimi sau alte secretii, injurand birjareste in gand. Daca fraierul insista, las orice rezerva si-l bag fara ocolisuri, drept in pizda masii.

Ce vina am eu ca este somer, ca n-are bani sau ca taso are cancer la prostata? De ce trebuie sa-mi strice ziua si cu ce-l ajuta daca prin absurd, l-as bate pe umar si l-as asigura ca totul o sa fie bine?
De ce trebuie sa-mi strice somnul diminetilor de weekend urletele colectorilor de fier vechi sau cantecele agonice ale orbilor, masinile si BORmasinile vecinilor?

Vreau multe altele si nu le pot face singur. Dar eu, sunt prea mandru, prea bun si prea dezgustat de oameni…ca sa le cer ajutorul. Oricum, oamenilor le este mai usor sa-i mituiasca din lasitate sau din mila decat sa-i reduca la tacere.

Ne pacalim singuri, n-o sa saracim…caci este crestineste sa-i ajutam pe cei ce au nevoie, in timp ce ei fura. Si ceea ce fura ei nu se masoara in bani sau mancare, ci in fericire!

* Ganduri incurcate postate dupa miez de noapte. Cine nu intelege, sa nu se straduiasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *