N-am mai scris de anul trecut.

Nu, chiar nu e o glumă de-aia obosită cu noul an. Cam atât a trecut până să mă enerveze ceva suficient de mult încât să merite să scriu despre.

Oamenii ignoră regulile simple şi logice atunci când folosesc mijloacele de transport în comun
În metrou – de exemplu. Să zicem că sunt 3 scaune libere. Unde se aşează Gigi? Exact! Pe scaunul din mijloc. Pentru că e şeful la scaune, altfel nu-mi imaginez cum. Un cuplu, o mamă cu copil, o grasă…stau acum în picioare din cauza asta.

300 de oameni aşteaptă să coboare. În 60% din cazuri cineva vrea să intre înainte să coboare cei 300. Unde naiba, nimeni nu ştie. Dar vrea. Ca şi cum metroul ar pleca în secunda doi sau toate scaunele (mai ales alea de la mijloc) s-ar ocupa.

Mai sunt şi ăia care freacă butonul de deschidere. Îi vezi cum îl mângâie…stânga, dreapta, circular, mai au un pic şi-l apasă cu nasul. Prietene, se apasă – nu se freacă! Cam atât, e bine cu metroul şi oamenii. Dar mai ales cu metroul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *