Mentalitate de şofer

Am un sentiment ciudat atunci când trebuie să traversez strada. Nu sunt genul de om care se cacă pe trecerea de pietoni, care se pieptănă sau îşi aranjează gulerul la cămaşă, care traversează mergând în genunchi sau târaş pe spate. Încerc să traversez cât mai repede cu putinţă, însă nu în fugă, pentru că am văzut pe propria piele ce înseamnă să-ţi sară cineva în faţă, să ai un timp de reacţie foarte mic şi vizibilitate zero. Deci nu aşa.

Am teamă, şi când spun teamă, mă refer la groază. Când văd matahala apropiindu-se cu 60 de km/h ( asta în cel mai bun caz ) mi se înmoaie picioarele. Se întreabă unii de ce stau pietonii pe margine şi nu schiţează nimic. Pai cum “rapsodia mă-tii” vrei să pun piciorul jos, când tu accelerezi ca un nebun?

Din seria idioţilor enumeraţi mai sus, un nene taximetrist se uită în părţi. Stătea la stop, porneşte, însă privirea lui rămâne tot în dreapta, pe geam. Eu traversam. M-am oprit, pentru că nu ştiam dacă mă vede sau nu. Ma observă într-un final, pune frână şi claxonează, făcând şi semne din maini.

Stai aşa: Adică tu, nu eşti atent la drum, mă claxonezi când sunt pe trecerea de pietoni, şi-n plus mai faci şi semene cu mâinile? Normal, nu se va întâmpla nimic, pentru că n-a dat peste mine.
Nu-i pasă nimanui, hai “să calcam ceva”, poate ne aude careva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *