Din nou noapte, iar in surdina se aud versurile prafuite

…si tocite ale unei melodii de prin anii 80….monitorul imi pare galben, desi este impecabil…probabil din cauza oboselii. Semi-intuneric, cald, tarziu…si scriu despre…despre ceea ce veti citi mai jos.

Uneori, cand “geneza” unui sentiment se formeaza simplu, ca o ideea pura, din ideea unei amintiri cunoscute, simti cum urmeaza sa explodeze ceva. Nu inteleg ce, dar banuiesc…stiu ce e, dar nu permit ratiunii sa treaca peste partea asta simpla, imi impun sa nu vreau, sa nu cred, sa nu stiu,sa nu simt, sa raman nestiutor, nevinovat si ignorant…dar creierul si sufletul in acelasi timp imi dicteaza.

Involuntar, explodez…studiez cam tot ce se invarte in jurul meu, ascult, ma gandesc, si observ doi ochi imaginari si o sclipire fugara, care dispar o data cu amintirile…privesc iarasi, si zambesc iar totul se scurge deosebit de repede, ca si o scanteie careia nu ar trebui sa-i dau importanta. Acest moment, aparent banal ramane vesnic in suflet.

Si acum, cand ma gandesc la acea senzatie schitez un zambet…si inchid pleoapele parca sperand sa mai simt asta, dar tot ce fac…e sa caut acea frantura…de fericire.

Stau cu ochii inchisi si imi intind milimetru cu milimetru amintirile din trup, prin minte si suflet. Imaginea EI imi deschide portile euforiei placute,care usor usor imi invadeaza existenta prezenta…iar versurile melodiei “I need you” sunt doar o delicioasa completare a paharului de Fanta, pe care il sorb din dorinte inca nestiuite…
A fost o zi extrem de plina, una din zilele alea pe care ar trebui sa le stii utile si productive, dar care sunt de fapt doar o agonie a unei prelungiri fortate…uneori ma simt ciudat, ca si in seara asta. Nu rau, nu bine, ci doar ciudat.Ca si cum nu as fi eu, cel din fiecare zi…

Suna a poveste, poate chiar este o poveste…eu doar trag de-un fir de ata care isi are capatul intr-un urias ghem, aparent fara sfarsit, iar primul lucru pe care il simt dupa primul metru trecut prin mana este faptul ca nu sunt cu adevarat liber, nu sunt liber…pentru ca nu vreau sa fiu liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *