De ce e greu să fii femeie şi să ai o relaţie cu un bărbat

Pentru că 56% din cititorii acestui blog sunt femei iar eu în general scriu diverse dar mai ales urât despre ele, conştiinţa mă obligă să întorc foaia şi să arăt că nu sunt egoist, doar că nu am ce să vă scriu despre bărbaţi în general. Discuţia conform căreia am o conştiinţă sau că nu am ce să scriu despre bărbaţi în general o lăsăm pe altă dată.

Nu ştiu exact de ce e greu să fii femeie (n-am fost încă), dar vă zic imediat de ce e greu să fii femeie şi să ai o relaţie cu un bărbat.

În primul rând – pentru că trebuie să stai lângă un bărbat.

Bărbaţii au toane. Bărbaţii fac în general “ce vrea pula lor”, tocmai pentru că sunt bărbaţi şi conduc lumea, inclusiv pe femei. Uneori te vor mai mult decât orice, alteori te vor, dar departe de ei.
Ai idee cât de mult ar pleca o femeie de lângă tine dacă ar afla că gândeşti cum am făcut-o mai sus, dar totuşi rămâne pentru că vrea să aibă o familie?

În al doilea rând – pentru că trebuie să insişti.

Bărbaţii au toane. Bărbaţii vorbesc în general cu femei pentru că vor să le fută. Niciodată nu ştii când un bărbat vrea doar să te fută sau vrea să aibă ceva serios cu tine, deci tot să te fută, numai că de mai multe ori. Ştii că e ceva diferit atunci când renunţă la chestii pentru tine dar devii brusc confuză când îţi reproşează că a renunţat la chestii.
Ai idee cât de mult ar renunţa o femeie la tine când tu îi reproşezi fix lucrurile care au contat, dar totuşi rămâne pentru că vrea să aibă o familie?

În ai treilea rând – pentru că sunt posesivi.

Bărbaţii au toane. Bărbaţii au deci momente în care poţi fi cu 30 şi nici măcar nu te-ar suna o singură dată şi momente în care te-ar suna mereu, numai să nu fii cu 30.
Ai idee cât de mult ar renunţa o femeie la tine când o tratezi aşa, dar totuşi rămâne pentru că vrea să aibă o familie?

În al patrulea rând – pentru că priorităţile lor sunt diferite de ale tale.

Bărbaţii trăiesc în altă lume. În general în lumea jocurilor. Fie că sunt pe calculator, fie că sunt jocuri sportive, bărbaţii au avut şi vor avea întotdeauna o altă pasiune în afară de cea pentru femei.
Nu contează că aţi hotărât să petreceţi mai mult timp împreună, “azi joacă Steaua, eşti nebună?”. Tot tu trebuie să-l consolezi dacă Doamne fereşte a pierdut Steaua şi tot tu trebuie să-l suporţi pe urmă dacă a câştigat Steaua, pentru că sigur se va întoarce beat, a fost cu băieţii la meci doar şi “mami, dă-mi o aspirină, doar aşa să fim siguri”.
Ai idee cât de mult ar renunţa o femeie la tine când nu mai reprezintă o prioritate pentru tine, dar totuşi rămâne pentru că vrea să aibă o familie?

În al cincilea rând – pentru că nu apreciază ceea ce faci

Bărbaţii ştiu doar să critice, au în sânge asta. Nu te mai stresa când nu îi place cum i-ai călcat tricoul, lasă-l să şi-l calce singur data viitoare şi s-ar putea să aprecieze sau să te lase.
Ai idee cât de mult ar renunţa o femeie la tine când nu apreciezi ce face pentru tine, dar totuşi rămâne pentru că vrea să aibă o familie?

52% dintre cititorii acestui blog se vor întreba care e faza cu femeile şi familia. Asta vor femeile, vă zic eu: o familie. Familie formată din tu, ea şi kinder. Kinderi, că în general vor mai mulţi şi dacă se poate să fie toţi fetiţe că sunt simpatice şi blonde cu părul cârlionţat. Nu fi prost, nu fi proastă – distracţiile şi voia bună sunt bune, că doar de-aia se cheamă aşa, dar peste ani toate astea devin plictisitoare iar tu din ce în ce mai trist/ă.
Dacă eşti bărbat şi nu ţi-ai dat seama că ai lângă tine o femeie care-ţi suportă toate astea, te poţi considera cel mai norocos om din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *