Ce e important intr-o viata atat de scurta?

Poate suna cam simplist, dar e important sa stii sa iti valorifici toate sansele de a te simti bine…si daca tu te simti bine spunand verde in fata lucrurilor, atunci mi se pare nedrept sa ai atatia fraieri in jur care te opresc sa faci asta…acum, nu trebuie decat sa iti asumi cuvintele..chiar daca nu ai parte de intelegere, dar totusi trebuie sa te tii tare si sa razbesti cu ajutorul unui lucru care este mai mare decat situatia insasi.

N-am nevoie de o minte libera si clara..pentru ce atata luciditate? Ca sa-mi descopar greselile si sa-mi regasesc regretele vechi acoperite de-a lungul anilor..de un strat subtire de fum? Prefer ganduri nebune, stupide, copilaresti…care sa-mi faca viata mai buna. Prefer un gand simplu, o tresarire lucie a mintii asupra unui obiect, unui om…sau pur si simplu, al unui eveniment. Nimic profund, nimic trainic, durabil..ori rezistent in fata intemperiilor vietii. Doar idei invalmasite, pornite din vid, dar inaltate la rang de valuri migratoare in mintea mea.

Primul semafor, al doilea…si multe altele. Statia peco, si apoi…soseaua intunecata. Imi lovesc violent ochii de farurile masinilor conduse probabil, de alti rataciti ca si mine…gonesc cu o destinatie anume, nestiind ce ma asteapta. Muzica nu-mi canta, n-am chef decamdata…doar liniste. Taina oboselii ma chinuie, ochii ma dor…am amortit pe scaun. Privesc pe geam, negura densa fiind singura care “se misca” o data cu mine. Eu, masina, soseaua…o combinatie pe care nimeni nu si-ar dori-o la 3 dimineata.

Mi-e somn, apas butonul…kiss FM, Reamon imi canta “I need you“. Cum dreq ti-ai ales melodia asta, bai nene? Nu stii ca sunt indragostit si obosit? Stiu ca…pleaca de acasa la 7 dimineata, trebuie sa fiu acolo…trebuie sa o vad, e ultima mea dorinta! Ajung parca prea devreme…mai e inca o jumatate de ora..timpul trece greu, ochii mi se inchid..as fuma o tigara..dar nu o fac, nu vreau sa mor inainte sa o vad. Apar si primii localnici, un caine alergand…oare cat mai dureaza? E deja 7 dimineata?

Ochii imi sunt atintiti spre scara blocului…usa se deschide, dar nu e ea. Astept…deja e ora 8..si intr-un final iese. Oare sa ies? Sa o las sa ma vada? Nuu…o sa rada de mine, poate o sa fiu compatimit pentru prostia mea…aceea de a face atatia km, doar ca sa o vad.

Am facut atata drum si nu am curaj sa-i spun ca sunt langa ea, la cativa metrii? Pornesc masina..si o urmez usor…Se intoarce, si ma vede…cobor din masina. Tac si eu, tace si ea. Nemiscati ne privim incercand sa ne raspundem fara cuvinte…cativa centimetrii ne despart si nici acum nu-mi gasesc curajul…o priveam si nu-mi venea sa cred. Am simtit doar mainile ei cum imi cuprind obrajii, cum sarutul ei scaldat in lacrimi imi atinge buzele, cum trupul ei vibra langa mine.

O lacrima mi-a alunecat pe obraz, si printre franturi de cuvinte..i-am spus ca o iubesc fara limite.
Dupa luni…si luni de zile, simt ca traiesc, simt ca respir, simt ca ma simt…sunt Eu, traindu-mi iubirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *