Astăzi m-am simțit creativ…
Șiiiiii, puțin plictisit. De fapt, mai întâi plictisit și după creativ. Ce să și faci spre finalul unei vacanței de-o lună? Mă ridicasem de pe scaun cu gândul de a-mi organiza puțin biblioteca care pe lângă cărți, într-un colț din stânga mijloc, pe o suprafață de circa 20 de centimetri cubi zac de mai bine de 4 ani CD-uri și diskete. Da, diskete de alea de 1.44 Mb. Clar, trebuie să dispară că-s peste 100 de bucăți și ocupă spațiu degeaba.
Dar cum să mă despart de ele când atâția ani de zile în care au cărat pentru mine poze, referate și alte alea trase prin preasfinția sa conexiunea Dial-Up? În câțiva ani vor fi chiar piese de muzeu. Sper. Dar până atunci, am hotărât să le folosesc în scopuri caritabile căci e păcat să arunci atâta plastic în atmosferă care se va răsfrânge, conform cercetătorilor britanici, asupra planetei și a pinguinilor de la pol. Așa că am împrumutat câteva idei cu ajutorul lui Gugăl și după lungi lupte seculare a ieșit asta. Un suport de pixuri din Floppy Disks. Și așa nu aveam și trebuia să le țin aruncate prin sertare.