Hai, să construim!

Poza de mai sus este făcută anul trecut, în toamnă, într-o zonă în care cu câțiva ani în urma era doar un teren invadat vară de vară cu grătare, manele, mașini, voie-bună și bineînțeles, gunoaie lăsate de partea neîmblânzită a Iașiului ce scăpa la iarbă verde iar iarna era o veritabilă pârtie.

Acum ar fi trebuit să fie un centru rezidențial nou-nouț și modern. Se poate observa că finalizate sunt doar 4,5 blocuri, restul până la 7 sunt în șantier, iar restul până la totalul de 14, cât zice proiectul sunt doar desenate pe hârtie. Dar ce vină are finanțatorul că a venit criza? Și mai ales, ce vină au oamenii care au cumpărat apartamente în aceste blocuri și nu se pot muta în ele? Pentru că apartamentele 9 blocuri sunt deja vândute, și ridicate sunt doar 7.

Trec des prin zonă, iar în cele câteva blocuri terminate deja s-au mutat oameni, există mișcare, deși proiectul nu este finalizat iar înafară de cele 14 blocuri mai lipsesc și parcările moderne, parcurile pentru copii, fântânile arteziene pentru păsărelele dornice de un duș rece într-o zi toridă de vară, plus multe altele care au fost promise. Practic, oamenii ăia s-au mutat într-un șantier, și până la priveliștea mult promisă cu multă verdeață, flori și păsărele vesele mai au de așteptat.

Dar, acesta este un proiect ce l-aș putea numi fericit pentru că, deși puțin, încă se mai lucrează față de alte proiecte similare care au fost abandonate chiar înainte de a fi începute sau uitate pe parcurs, bineînțeles, din lipsă de fonduri. Acesta este un alt lucru pe care ni l-au lăsat anii trecuți cadou, minunate șantiere care fac orașul să fie din ce în ce mai greu de privit cu ochi buni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *